More than 50%[fragment]

Fragment din fic. Enjoy. Btw, din perspectiva lui Kyle.

Kyle

Când am deschis ochii şi i-am simţit mâna pe faţa mea, sentimenul că mai trăisem asta cândva reveni. Johann era real, şi era lângă mine. Am vrut să îi spun cât de perfect arăta, dar ştiam că orice cuvânt de al meu ar fi fost fals. Aşa că l-a sărutat şi am continuat gândurile pe care probabil le avea.
„Negarea e primul pas către neîncredere ...” Îmi tot repetam în minte, alternând cuvintele ce trebuiau să mă convingă să accept situaţia, cu cele despre Johann si Kristine. Nu voiam să cred că ei au o legătură, şi nu una atât de strânsă. Lucrul asta în făcea mai vulnerabil, mai uşor de luat de lângă mine.
Am schimbat câteva cuvinte, după care a fost linişte. O linie perfectă întreruptă doar de sunetul respiraţiei lui. Mi-am plimbam mâna pe pielea moale şi apoi m-am plictisit de ceea ce însemna linişte. Voiam mai mult. Johann era materail după atâta vreme, dar tânjeam după senzaţia de euforie de altă dată. Am închis ochii încercând să şterg gândurile pe care le provocase imaginea lui.
Da, primisem mai mult. Bătăile din uşă erau un bonus, sau reprezentau un lucru rău pe care trebuia să îl suport odată cu ceva bun. Dacă înnebuneam? Mai mult ca sigur.
I-am răspuns plictisit de ceea ce se întâmpla şi am încercat să găsesc o ocupaţie în Johann. Dar părea hotărât să nu mă lase să-l ating atâta vreme cât era cineva cunoscut, şi de care îi păsa, prin preajmă. Era mult prea previzibil. Ştiam că ţine la mine, dar deja se distanţa prin dorinţa de a mă ţine lângă el. Cu toate astea îl înţelegeam. Distanţa ce existase între noi, amplificase sentimentele lui, făcând posesivitatea să capete amploare.
L-am apucat de mână şi i-am interzis practic să ia contact cu ceea ce îl înconjura. Ne-am sărutat scurt şi m-am ridicat greoi. Nu voiam să fac asta prin simplul fapt că nu-mi păsa de ceea ce credea-nu mă afecta cu nimic dacă avea impresia că am înnebunit sau înţelegea motivul pentru care Johann dormea la mine.
Am ezitat o clipă cu palma pe mânerul uşii. El mă aştepta în pat, şi distanţa faţă de lumea exterioară era foarte mică. În cele din urmă am deschis uşa cu un oftat prelung.
Stătea în prag, lăsând lumină să îi cadă pe chip şi pielea îi devenise aproape translucidă. Ochii mă ţintuiau cu o forţă pe care nu o mai întâlnisem până atunci. Am observat asemănarea izbitoare dintre noi doi, lucru pe care de obicei încercam să îl ascund. Distanţa dintre momentele cu Johann şi cele cu ea era imensă-fiecare aparţinea unei lumi diferite şi nu ştiam căre conta mai mult . Aveam lucruri importante în ambele.