Ipotetic vorbind

Buun, dupa o absenta indelungata(atat cu posturile cat si cu prozele), creatie noua :D

Ipotetic vorbind.

“Victimizeaza si se arunca asupra prazii.”



Simtul e citit, dar nu poti vedea dincolo de minciuna. Usuca-ti ochiul prin teama si neliniste, acopera-ti lacrimile cu masca de ceramica. Pielea devine moarta si inceteaza sa mai spere, sfera de lumina se invarte in jurul tau si iti sporeste starea de angoasa.
Ii aseza mainile pe umeri si il privi incercand sa descopere sentimente ascunse in spatele cuvintelor lui. Trasaturile fetei desprindeau de celelalte si ii ofereau prespectiva completa asupra vietii. Buzele rosii asemanatoare cu doi storpi de sange, se miscara usor, fara zgomot nici macar atunci cand se atinsera.
Apoi inchise ochii, amintindu-si ca baiatul se transformase in praf de stele in urma cu ceva timp.
‘ Cand poti atinge cu aripile cerul?’ isi spuse lasandu-si trupul sa cada greoi pe podea.
Pielea incepu sa ii pulseze in multe locuri datorita dureri ce ii intepa carnea. Suferintele devenisera nule, daca le atenua cu imagini din trecut. Cliseic. Atat avea in minte in vreme ce se abtinea sa atinga tigarile imprastiate langa el si sa se priveasca in onglina.
Era totusi obligat de ceva mai mult decat fiinta umana. Poezia existentei lui se pierduse in neant, iar abisul i se intindea in fata oferindu-i alternativa scaparii de viata. Cand mintea sparge spiritul sufletului, emotia ti se imprastie in corp si nu ai ce sa ucizi cu ea. Ineac-o in mare, scapa de regrete si lungeste-ti aripile mai sus de stele.
Samanta fotografiei se depuse in sufletul lui. Pamantul ii ingheta sufletul in imagini pe care nu le recunostea...

Atunci i se arunca in brate cu brutalitate sporind apasarea ce ii facea vocea tremuratoare
’Lasa-ti armele jos, speranta incercarii apune pentru tine’ isi auzi vocea sprgand linistea din interior si corpul ii cazu fara vlaga pe suprafata taioasa, acolo unde fusese inainte sa fie brazdat de iluzia unei regasiri.
Se sufoca si considera gura de aer incarcata de bucurie. Apoi fusese constrans de realitate si observa ca nu era aer. Isi lipise mana prea brutal de cioburile de sticla, iar durerea il trezi din visarea sufletului. Bucatile ii facura sangele sa evadeze din vene si ii improsca fata. Isi pipai pielea ca si cum ar fi incercat sa stearga urmele.
Apoi zambi desi nu se vazuse.
Sangele reprezinta viata, iar el o purta pe frunte, irosind-o.

Frunza de pelin iti inchide ochiul si te adoarme sub impresia unui sentiment real. Si atunci eternitatea da nastere obsesiei umane si efemeritatea apare sub impresia unui premiu pe care nu-l poti refuza.
Pielea i se albise asemeni unui portret tratat cu negativ, sangele incepea sa i se usuce pe fata si ochii isi dadeau ultima sclipire.
Bratele iubitului il inconjurara pentru a-i da forta pe care o merita, iar mai apoi disparu in propirul intuneric. Sfarsitul fericit al drumului, in care unul piere si nu e uitat, iar celalat se stinge cu viata arzandu-i pe buze.
Mai privi o data iluzia desi tot ce ii oferea nu se ridica la cel mai mic nivel de asteptare
’Cand e timpul sa il parasesti fara a privi inapoi.’ isi auzi din nou vocea in intunericul din jur.
Imaginea pierduta era in fata lui risipindu-se in mii de particule stralucitoare din care nu putea prinde nimic. Parul i se dematerializa in raze de lumina ce impodobeau lacasul secret. Kanou intinse privirea, apoi mainile i se deschisera sub forma unei imbratisari diforma din cauza atmosferei. Ochii ii sclipeau imbibati de trairea unica ce ii decorase fiinta, iar trupul i se ridica fara voie de pe podea. Sangele inca ii mai brazda fata, iar goliciunea pe care o afisa in tot intregul uman nu disparuse.
Ceruri parasite deasupra.

Pentru prima data dupa mult timp, simti lacrima alergand pe obrazul sau. Fusese ca eliberarea pe car o dorea mai mult decat orice. Apoi lucrurile decursesera uman, de la sine, ca si cum cineva scrisese destinul lui cu un stilou ce nu putea fi sters.
Suferinta se amplifica, dar in acelasi timp zambetul i se intinse pe toata fata. Nu mai avea nevoie de nimic, decat de caldura pe care o simtise atunci cand ii acoperise fiinta cu umbra lui.
Incerca sa il gaseasca, si, in ciuda faptului ca nu reusi sa isi hraneasca sufletul incarcat de vinovatie, continua sa zambeasca aratandu-se sub o stare de inconstiienta.
’De suferinta nu mori, cu ea traiesti si o idolatrizezi.’
Imperiul de fum nu se mai risipi. Furtuna se starni mai nemiloasa decat de obicei, dar pentru el era ca o alinare, suferinta il facea om, anxietatea ii decora lumea. Regenerarea ii parea un concept asezat pe un piedestal, nu-l putea atinge, dar il privea si ochii i se hraneau. Nu mai avea nimic valoros pentru care sa lupte, dar sufletul refuza sa se piarda prin spiralele de fum. Fosnind, fiinta mai respira o data.
Kanou privi incaperea din jurul lui, si sentimentele inca existau pentru el. Imaginea continua sa se descompuna, dar era langa el, zambindu-i si facandu-l vulnerabil.

Himera cobori din nou treptele deziluziei si se napusti asupra prazii, devorandu-i cele mai ascunse contloane ale mintii si sufletului. Buzele li se unira, iar trupul incepea sa se dematerializeze asemeni jumatatii pierdute.



In ultimul moment, Kanou zambi.